„Spre deosebire de societatea profana (cum este cea moderna), bazata nu pe pricipii supra-umane ci pe norme conventionale, de ordin individual (fiind asadar o societate „in deriva”, supusa haosului prin ruperea de Principiu), o societate traditionala inseamna o grupare umana unitara, nu din punct de vedere al natiilor sau raselor, ci din punct de vedere al mentalitatii si spiritualitatii, in sensul ca toti indivizii gruparii respective se supun aceleasi forme doctrinale, gandesc si activeaza spiritual si ritual in cadrul unei doctrine metafizice unice, se comporta in viata sociala in conformitate cu legitatile deduse ca aplicatii contingente ale principiilor de ordin divin, respecta de fapt in intregime arhetipurile celeste dupa modelul carora s-au construit civilizatiile traditionale pamantene. Doctrina traditionala cu care este inzestrata societatea respectiva este de origine supraumana, ea derivand din Traditia primordiala si o societate traditionala permite transmiterea nealterata, de obicei sub forma orala, a elementelor doctrinei, esenta ramanand una si aceeasi, doar forma modificandu-se in functie de imprejurarile istorice.”
„… nu trebuie in nici un caz confundata Traditia cu „traditionalismul”, care este lipsit de orice legatura spirituala cu Principiul si care se reduce la insumarea unor obiceiuri si datini arhaice ale caror semnificatii s-au pierdut demult ca si principiile care le activau. Desi la origine traditia a fost orala, trebuie sa acceptam ca ea poate fi si scrisa, „scripturile traditionale” fiind la ora actuala de o deosebita importanta; adaugam ca, etimologic, traditie inseamna „ceea ce se transmite” sub o forma sau alta, fiind insa vorba de transmiterea unor elemente sacre, efectuata fara intrerupere, printr-o filiera regulata si continua, elementele avandu-si originea dincolo de ciclul umanitatii prezente, cu alte cuvinte avand o origine „non-umana”.”
„Intr-o societate traditionala totul avea un caracter sacru, fiecare membru al ei indeplinind in mod ritual o activitate invatata printr-o transmisiune regulata, deci prin traditie, refacand ceea ce faceau zeii la inceput; numai odata cu decaderea ciclica, cand profanarea a dobandit tot mai mult teren, lantul transmiterii s-a intrerupt, pierzandu-se legatura cu principiile, si pentru omul modern orice obicei vulgar si inventie individuala a devenit ceva „traditional”. Traditia, prin caracterul ei transcedent si non-uman, are o esenta permanenta, reflectand imuabilitatea Principiului care este, in fond, originea oricarei transmisiuni ortodoxe, in vreme ce pentru omul profan toate „obiceiurile traditionale” sunt mereu in schimbare, uramand capriciile modei si apartinand asadar profanului.”
„Traditia primordiala s-a manifestat pe pamant odata cu inceputul ciclului umanitatii si fara a o confunda cu revelatia acordata unor oameni de catre Divinitate, in sens religios, ea se identifica cu Principiul in manifestare, fiind asadar de origine supra-umana si constituind depozitul de cunostinte metafizice oferit umanitatii odata cu producerea acesteia de catre acelasi Principiu, si asimilat prin inspiratie directa. Traditia are astfel un caracter permanent si infailibil, orice doctrina traditionala prin faptul ca participa la esenta pricipala a Adevarului fiind infailibila si de aceea reprezentantii unor forme traditionale insarcinati cu expunerea doctrinelor sunt si ei infailibili, nu ca indivizi umani ci ca exponenti ai traditiilor respective. Fiind de origine supra-umana si absolut adevarata doctrina traditionala constituie, alaturi de Guru si maestru spiritual, calauza infailibila, de unde conditia de „craddha” pentru neofit (conditia de craddha implica lipsa ego-ului dornic de a critica pe oricine, inclusiv pe maestru). Ceea ce este failibil reprezinta asa-zisul „factor uman” sau „factor individual”. „Mânia Zeilor” – Mircea A. Tamas